Un tânăr în vârstă de 29 de ani, din Balş, care şi-a agresat părinţii cu un topor, a fost reţinut de procurorii din Olt, după ce a fost audiat chiar pe patul spitalului, el având nevoie de îngrijiri medicale pentru că a încercat să-şi scoată un ochi cu furculiţa. (VEZI ŞI: Mărturiile de coşmar ale dansatoarei la bară, înjunghiată de soţul ei: “Nu e prima dată când vrea să mă omoare. Mi-a tăiat plămânul, îmi sunt tăiate tendoanele de la mână.”)
Mihai Ion Truţă urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. De precizat că nu este nevoie ca inculpatul să ajungă în faţa judecătorului.
Tânărul a ajuns, marţi dimineaţă, la Spitalul Slatina, cu o plagă la nivelul ochiului, după ce, într-un acces de furie, şi-a înfipt o furculiţă în ochi. Oamenii legii au stabilit că tânărul şi-a lovit în mod repetat mama cu un satâr, provocându-i mai multe leziuni ce necesită 45- 50 de zile de îngrijiri medicale.
Cum tatăl a intervenit, mânia lui Mihai s-a revărsat şi asupra lui, provocându-i trei plăgi tăiate ce necesită 25 de zile de îngrijiri medicale. Tatăl a fost externat de la Spitalul Craiova. (CITEŞTE AICI: Povestea înfiorătoare a femeii care a şocat întreaga ţară! Şi-a decapitat bebeluşul, crezând că Satana trăieşte prin el!)
ELENA AILUŢOAEI